Vreau sa arunc cuvintele si sa mazgalesc peretii.Au trecut zilele,sentimentul cum ca timpul ar fi incremenit s-a dovedit a fi o mare minciuna.Nimic nu sta pe loc.M-am inchis in casa,ca o lasa...am crezut ca adapostul fizic,poate sa imi inveleasca de fapt adevarata mea teama,credeam ca imi poate apara sufletul.Din nou,nu a fost asa.De fapt am devenit si mai vulnerabila; cafeaua,ceaiul,fumul,asternuturile au fost doar chei spre nucleu.Am amortit treptat,lacrima cu lacrima,pana nu am mai simtit nimic, iar apoi a venit.
S-a dezlantuit asa cum o face de obicei. E bestia care detine controlul,cea care dicteaza fiecare miscare,fiecare pas, cea care nu ma lasa sa dorm, cea care ma tine intr-un ham invizibil.E cea care imi pune ceata pe irisul mintii si nu ma lasa sa judec.
E dorul,e dorul de ei, e dorul de mirosul lor, de mangaieri violente si fugare, e dorul de acel dans erotic, e dorul pielii incinse... e dorinta, e libertate, e revolta.
E durerea asta nenorocita de cap, care nu ma lasa sa gandesc, e transa in care ma aflu ...e o amorteala,e caldura.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu